Andone: „Abia îl aștept pe Ad. Cristea! **Va lua un salariu de 5 ori mai mare ca la Dinamo”

Andone:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de săptămâna trecută, Adrian
Cristea este dorit de Ioan Andone la Al Ahli. Fostul tehnician din
Ștefan cel Mare a detaliat care sunt șansele aducerii ‘Prințului’
și dezvăluie că echipa pe care o antrenează în acest moment a fost
interesată de achiziționarea unor fotbaliști precum Nedved, Varga,
Bălan sau Zicu, dar l-a ales pe Adrian.

În condițiile în care această mutare se va concretiza, mijlocșul
‘câinilor’ ar urma să primească un salariu de 4-5 ori mai mare, așa
că acesta este decis să plece din Groapă.

Îl aștept cu mare plăcere, mai ales că un împrumut pe 10
luni nu i-ar strica. Totul depinde de preț, nu e vorba că Adrian
Cristea nu ar dori să vină aici pentru că e un campionat slab. Se
joacă destul de bine, nu e un pas înapoi, am vorbit cu el și mi-a
spus că dorește să vină, pentru că salariul este motivant. Dar vă
spun încă o dată, depinde de pretențiile financiare ale lui Dinamo,
pe criza asta. Am urmărit 15 jucători, s-a vorbit de aducerea lui
Nedved chiar, apoi de Varga și Tibi Bălan. Chiar și Zicu a fost în
vizorul nostru. Cristea va veni pe un salariu de 4-5 ori mai mare
decât la Dinamo. În momentul de față, există 50% șanse ca Adrian să
vină.
„, a spus Ando la gsptv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele imagini cu micuța Raisa în viață. Ce au surprins camerele de supraveghere pe 27 mai 2024
Ultimele imagini cu micuța Raisa în viață. Ce au surprins camerele de supraveghere pe 27 mai 2024
Ruptură Șucu – Angelescu?! Implozie la Rapid după îndepărtarea lui Niculae
Ruptură Șucu – Angelescu?! Implozie la Rapid după îndepărtarea lui Niculae
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Câți bani a câștigat Simona Halep în urma victoriei de la TAS. Nici nu se compară cu cât primea înainte de suspendarea pentru dopaj
Câți bani a câștigat Simona Halep în urma victoriei de la TAS. Nici nu se compară cu cât primea înainte…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine:
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult mai scumpe"
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Mă răsfaţă! Iubita cu 24 de ani mai tânără a lui Arpad Paszkany, viaţă de lux! Destinaţia de vis în care îşi va petrece vara
Mă răsfaţă! Iubita cu 24 de ani mai tânără a lui Arpad Paszkany, viaţă de lux! Destinaţia de vis în…
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Hansi Flick, anunţat oficial ca nou antrenor la FC Barcelona
Hansi Flick, anunţat oficial ca nou antrenor la FC Barcelona
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
×